Adrian Ropotan și-a adus aminte de episodul „Steaua e numai una”, iar fostul fotbalist al lui Dinamo a dezvăluit cum a scăpat fără să fie bătut de fanii echipei din „Ștefan cel Mare”.
Adrian Ropotan (34 de ani) a comentat în legătură cu evenimentul care a avut loc în 2008, atunci când a fost surprins alături de Cristi Pulhac și Gabi Torje cântând celebra melodie „Steaua e numai una”.
Mai mult, fostul fotbalist al lui Dinamo și-a amintit cum a scăpat de furia fanilor lui Dinamo și recunoaște că spera ca suporterii din „Ștefan cel Mare” să nu-l recunoască.
„Era meciul cu FC Argeş, parcă! Era o ceaţă nebună. Am zis, bă, am scăpat, nu prea mă văd ăştia pe aici, nu prea mă înjură aici. Era antrenor domnul Mircea Rednic şi m-a şi schimbat în minutul 70 şi ceva. Şi au început. Am luat-o aşa frumos pe lângă teren. Mi-am luat drumul mai lung, dar nu prin faţa galeriei. Dacă o iau, o iau de la persoanele care nu prea sunt aici. Până am ajuns la tunelul de la vestiare, aveam frigiderul plin. Dacă ne raportăm la momentul de faţă e o chestie amuzantă.
E o perioadă din viaţa mea care a trecut, o să o povestesc copiilor, nepoţilor. Am în minte acum toată acţiunea. Era cu un aparat de fotografiat. Era iubita unui invitat. Nu am realizat că suntem filmaţi. Am zis, bă, stăm în casa omului, nu are ce să se întâmple. Am zis că putem să ne dăm arama pe faţă. S-a cântat, dar a fost o glumă. A fost pus şi o manea cu Dinamo. Unii cântau, alţii nu cântau că erau muţi. Erau puţin ameţiţi”, a declarat Adrian Ropotan, conform AS.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER